Cristina Poka

Ja, ja, das ist perfekt!

Mi-ar place sa afirm ca sunt una fan al skiului, ca ma dau in vint dupa pirtii si culmi inzapezite, ca abia astept sa vina vacanta de iarna pt a porni in aventuri montane pe crestele muntilor. Ei bine, nu este chiar asa. Iarna nu este prin excelenta anotimpul meu preferat, si nu stiu daca este o caracteristica zodiacala, dar din noiembrie pina in martie-aprilie , mereu duc dorul acelorzile cand toata lumea se topeste de caldura( eu inclusiv), dar ma simt totusi in elementul meu. Poate daca as fi inceput sa practic acest sport din copilarie, altele ar fi fost acum rezultatele. Asadar, ma autointitulez un schior vesnic incepator, cu inceputurile intr-ale schiatului undeva dupa varsta de 30 ani.
Cat despre iarna…. Frigul si ninsoarea nu imi creeaza confortul necesar pt a spune:” wow, este minuntat sa vad fulgii dansand! Abia astept sa ies afara la zapada!” Asa sunt eu construita, si asa voi ramane mereu.
Totusi, de ceva vreme, in special de cand fiul meu a crescut, mergem in fiecare iarna in Austria. Mereu alegem alta statiune, nu ne place sa vedem aceleasi locuri in concediu. Iar cand alegem, nu ne hazardam sa cautam ceva sofisticat, unde poposeste romanul grobian in cautare de partii unde sa isi dea arama pe fata. Incercam sa ne ferim de zonele care colcaie de mitici, de cocalari pe schiuri care doresc sa epateze fie prin masini tunate, fie prin limbaj de mahala, fie prin atitudine care indica fara dubii mediul josnic de unde provin.
Alegem cate o zona mai linistita, dar si plina de partii deoarece baietii mei se pricep si chiar le place foarte mult sa schieze. Acum, sa nu credeti ca vreau sa fac pe interesanta alegand sa meregem aproape 800-900 km in fiecare iarna. Ca doar partii sunt si in Romanica. Doar ca daca apuci sa mergi o data in Austria, vei renunta sa te mai zbati sa prinzi un loc pe aglomerata Valea Prahovei, Arieseni, sau …..ma rog in acele locuri unde sejurul inseamna scump, prost si slab calitativ. Nu sunt din fire o persoana sofisticata, cu pretentii de mare doamna, dar mai bine bag banul in punga tirolezului decat in cea a brasoveanului dornic de inavutire porceasca.
In Austria merg de ceva vreme si pot spune ca mi-am facut o oarecare parere. Mi-am dat seama ca sportul alb (si de fapt orice sport )este aici la loc de cinste. Statul investeste si apoi se mandrește cu rezultate la Olimpiade si concursuri. Plesnesc oamenii astia de sanatate, inclusiv cei trecuti bine de 70-80 ani. Aici exista cultul pt sport, pt miscare, pt o forma maxima.
Cu ce se mandresc statiunile noastre? Partii putine si slab intretinute, fara legaturi intre ele. In Austria pleci de pe un munte si ajungi pe celalat, si intre timp schiezi non stop, schimband permanent partiile. Merge repede, caci nu stai la coada, cum stai de ex la Clabucet sau Straja. Capacitatea de rulare a lifturilor este atat de mare, incat si cind este aglomeratie, timpul de asteptare este extrem de redus. Si gasesti atitea si atittea posibilitati de urcare sus pe munte cu schiurile, chiar si in statiunile micute. Dar cum de ce ti-e frica nu scapi, bineinteles ca mai dam si de conationali. De multe ori nu trebuie sa ascut sa vad ce limba vorbesc. Ii tradeaza comportamentul: ei sunt cei ce nu pot astepta la o coada, preferand sa se strecoare in fata, ei urla dintr-un telescaun in altul, sau fumeaza desi celelalte scaune sunt ocupate de persoane care ar prefera saracii sa respire aer curat.
Daca vii cu copiii, gassti un adevarat paradis. Acele binecunoscute” skischule” se bat in oferte tentante, doar doar te prinzi de una si-ti inscrii copiii. Si totul este atat de atractiv, de colorat, de bineintretinut si de variat pe acele zone special amenajate pt cei micuti. Ca sa fie credibil, puteti verifica aruncand o privire la pozele ce-mi insotesc comentariul .
Ca preturi, raportate la calitate si servicii oferite, austriecii sunt mult mai convenabili. Ne place sa ne batem cu pumnii in piept, dar stam jalnic la capitolul oferte. Aici poti lasa copilul 6 zile, de la 10 la 16 , la scoala de schi, contra sumei de 150 euro. Plus abonamentul pt zilele aferente, care pt copii este 100 euro. La Poiana Brasov, pt acelasi servicii, platești de te rupi. Si nici nu ai ce ai aici, ca si infrastructura ma refer.
Si in fond, de ce as merge eu la Poiana Brasov sau Sinaia sau Predeal, cand ma pot frumos sui in masina si zbrrr ……pe autostrada ( de la Szeged la munte in Austria)ajung mult mai repede si soferul mai odihnit?… Si cazarea este de bun simt, nu preturi umflate cu pompa, camere curate fara soricei si robinete picurande, chiar daca stam la pensiuni( si de fapt chiar la pensiuni stam mai mereu)! Intre statiunile de schi , ca si in interiorul fiecarei statiuni circula permanent autobuzuri gratis pt cei care schiaza, deci daca nu-ti mai convine o partie, iti iei schiuurile si iei autobuzul pina la partiile din statiunile vecine. Si totul gratis. Infrastructura este exceptionala, si fara sa fiu carcotasa, de fiecare data cind mergem nu contenesc sa ma mir de aceste lucruri si sa compar, in defavoarea noastra, cu statiunile similare romanesti. Caci totul este perfect. Sau cum ar zice austriacul: ” das ist perfekt!”

Avem noroc: vom merge la concurs la Ada, in Serbia, si prognoza meteo tine cu noi. Soare cat cuprinde, 35 grade. Se pare ca nimic nu sta in calea concursului. Ajungem in nici 2 ore, am mers cu parintii lui Alex in masina. Vrei sa parchezi? Nu e nici o problema, locuri sunt cat cuprinzi cu ochii. Si unde mai pui ca masina nu sta in soare ore intregi, parcarea fiind de fapt printre copaci, intr-o padurice. Intram in baza de agrement. De altfel, nu ne mai mira nimic, am mai fost aici si anul trecut. Vreti sa stiti ce e Ada? Ei bine, este o comuna, un satuc in Serbia. Dar ce satuc! O sa va povestesc doar partea ce tine de sport. Caci in Ada, sportul este suveran! Bazinul de inot nu lipseste, si sunt uimita de-a dreptul sa vad cata importanta i se da inotului. In Serbia ai satul si bazinul. Acoperit sau neacoperit, sau amandoua. Au trecut  sarbii astia printr-un razboi? Alooo! In Timisoara se doarme pe rupte. Nu ati auzit din fotoliile confortabile ale primariei???

Da, se pare ca de 20 de ani luam somnifere incontinu. Sau, daca vreti, punem ochelarii de cal, sa nu vedem stanga-dreapta. Si cine sunt eu ca sa fac pe lupul moralist? Ei bine, eu, parinte, duc baiatul la Ada, si nu ma mai minunez de ceea ce gasesc in interior.Tineti-va bine, nu este un bazin(1) , ci  trei(3!) , dintre care unul olimpic, unul  de 33m si unul de copii. Dar cel pt copii nu e o galeata, ci ditamai bazinul! Vrei sa stai la soare? Te pui pe iarba soare. Read more »

Am emotii in acest weekend: Robi va participa la primul lui campionat national de  inot. Nu este si primul concurs. Suntem obisnuiti cu intrecerile sportive deoarece de cativa ani participa in Romania , Serbia si Ungaria la competitii mai mari si mai mici. Insa aceasta este aleceva . Vor veni sportivi din toata Romania, de la cluburile sportive. Robi nu este legitimat la CSS sau CSM, adica cluburile de inot traditionale ale orasului, dar face inot de 3 ani, iar de ultimii 2 ani are antrenament de cateva ori pe saptamana. Este un copil muncitor, face tot ce i se cere. Cind inoata, mi-e drag sa il privesc, mai ales ca la inceput a avut frica de apa. Cesi, antrenoarea lui Robi, spune ca o luna de zile a tot plans Robi in apa la Arena, pina cind s-a obisnuit. Acum, la 3 ani distanta de acele momente, mama si tata vor trai la intensitate maxima sambata si duminica, cind are loc Campionatul la Arad. Ii tin pumnii puiului meu sa obtina un timp si o clasare cat mai buna la cele 3 probe: liber, bras si spate. Hai Robi!!

Doar o zi ne mai desparte de sfarsitul anului scolar. Caldura, situatii de incheiat, cataloage in stanga si in dreapta. Azi consiliu profesoral, maine premierea celor mai buni elevi din scoala. Avand clasa a 8-a anul acesta, am predat documentele putin mai repede. Saptamana aceasta mi-a ramas timp sa ma bucur impreuna cu  elevii mei de rezultatele lor la engleza. Pentru ca de cateva zile sunt persoana care le aduce desaga plina cu premii obtinute la concursuri. Si recunosc, ma bucur nespus de mult pentru elevii mei. Ma bucur de parca eu insami le-as fi obtinut. Sunt un om meticulos, si datoria mi-o fac cu varf si indesat zi de zi la clasa. Doresc ca atunci cand copiii merg la liceu sa rosteasca numele meu cu capul sus atunci cind poate sunt intrebati” Cine a fost profesorul tau de engleza?” Sunt fericita ca am elevi asa pasionati. Acesti copii harnici, talentati si cu simtul datoriei, multi dornici de performanta, sunt o bucurie pentru orice profesor. Pentru mine in mod deosebit. Ma uit in urma si imi amintesc cu drag toata evolutia lor si imi dau seama ca am niste elevi extraordinari, care an de an au progresat mai mult , si mai mult. Ma refer aici la cei de clasa 5, dar mai ales clasele 6C si 6D. Si trebuie neaparat sa mentionez si clasele 3 si 4, in special clasele 4B si 4A. Am zeci de copii cu rezultate la concursuri de limba engleza, copii care s-au mobilizat pe tot parcursul anului scolar si din dorinta de a fi in frunte,  au venit in plus la scoala pentru a ne pregati impreuna, pe langa orele de clasa. De cate ori am sunat adunarea, au fost acolo, toti cei chemati. Nu poti avea rezultate decat prin munca si pasiune. De muncit, au muncit din plin. Pasiune pentru engleza….asta au dovedit de-a lungul anilor. Nu oricine isi poate da seama de bucuria unui profesor cind vede zambetul unui elev premiant, cu dilpoma in mana. Unii chiar cu mai multe diplome. Dar nu orice profesor are privilegiul acesta. Insa eu sunt dintre cei norocosi: am niste elevi de exceptie care recunosc, mi-au adus cele mai mari satisfactii. Acestia sunt copiii mei de aur!